Mă numesc Diana Căzănescu, sunt psiholog clinician specialist, psihoterapeut principal în terapia cognitiv-comportamentală și supervizor, cu o experiență profesională de peste 10 ani în domeniul sănătății mintale.
Sunt doctor în psihologie, cu studii doctorale finalizate în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică din cadrul Universitatii Babes-Bolyai. Activitatea mea profesională este fundamentată pe abordarea cognitiv-comportamentală, pe dovezi științifice și pe o înțelegere individualizată a dificultăților emoționale și psihologice ale fiecărei persoane.
În paralel cu activitatea clinică și psihoterapeutică, sunt preocupată de cercetarea științifică și de dezvoltarea continuă a competențelor profesionale. De asemenea, urmez cursuri de formare în consiliere creștină, acreditate de Asociația Consilierilor Creștini din România (ACCRO).
-
2012 — Licență în Psihologie
Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, dobândind pregătirea academică de bază în domeniul psihologiei.
-
2014 — Studii masterale
Am finalizat studiile de masterat în cadrul aceleiași universități, aprofundând cunoștințele și competențele în domeniul psihologiei clinice și psihoterapiei.
-
2019 — Doctor în Psihologie
Am finalizat studiile doctorale în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică, consolidându-mi pregătirea în cercetarea științifică și în domeniul psihologiei clinice.
-
Peste 10 ani de experiență profesională
Am dezvoltat o practică clinică și psihoterapeutică bazată pe terapia cognitiv-comportamentală, fiind psiholog clinician specialist, psihoterapeut principal și supervizor.
-
Formare continuă — Consiliere creștină
Am urmat cursuri de formare în consiliere creștină, acreditate de Asociația Consilierilor Creștini din România (ACCRO), integrând această direcție în dezvoltarea mea profesională.
